Apa Calipso salvează natura de 60 de tone plastic anual

0
- Reclamă -

Producătorul apei naturale de izvor Calipso a investit, în decursul acestei luni, peste 100.000 de euro în tehnologizarea liniei de îmbuteliere. Proiectul, finanţat din resurse proprii, are ca scop reducerea cantității de plastic folosite anual cu cca. 60 tone, având o componentă ecologică considerabilă.

PET-ul este cel mai folosit ambalaj alimentar din lume și totul vine din alegerea consumatorului care cumpără PET în detrimentul sticlei.

„Utilizarea PET-ului la scară largă este dictată de consumator. Știm, însă, cât de greu se degradează în condiții normale și ce încărcătură de mediu poate aduce. Cum în România nu avem încă educația necesară și poate nici structuri perfect funcționale pentru a recicla plasticul eficient și la scară largă, orice investiție care poate reduce semnificativ cantitatea de plastic folosită anual este de datoria oricărui producător și îmbuteliator de apă și nu numai”, a adăugat Daciana Siderache

Produsele din plastic precum PET-urile se descompun natural foarte greu în decursul a câteva zeci sau sute de ani, în funcție de condițiile de mediu la care sunt supuse. Anumite tipuri de plastic nu se degradează, însă, niciodată.

Apă de izvor naturală cu pH-ului de 8,2 şi fără nitriţi

Apa de izvor Calipso este extrasă dintr-un izvor situat la peste 250 de metri adâncime, în Codrii Vlăsiei; nivelul de nitriți se situează sub capacitatea de detecţie a aparatelor de laborator,  reziduul fix este de 372 mg la litru, iar valoarea pH-ului este de 8,2, similar cu Ph-ul lichidelor din corpul uman.

Analizele de laborator arată că apa de izvor Calipso este o apă cu un complex optim de minerale, ceea ce o încadrează în zona apelor oligominerale, iar acum va fi îmbuteliată în cu mai puțin plastic.

- Reclamă -

Aprox. 41 milioane lei cifră de afaceri la 9 luni

daciana-siderache-apa-calipsoCifra de afaceri realizată de compania Calipso în primele 9 luni ale acestui an a ajuns la  41 milioane lei, iar o parte din investiții și planurile de investiții viitoare  aduc o contribuție importantă de mediu.

“Creșterea vânzărilor din ultimul an, precum și lărgirea portofoliului de clienți, ne-a permis să punem în fruntea listei de priorități modernizarea tehnologiei de îmbuteliere cu o contribuție de mediu importantă. Acum livrăm într-o lună apă îmbuteliată cu mai puțin plastic decât înainte. Într-un an, protejăm mediul inconjurator de 60 tone de plastic. Costurile aferente suntem dispuși să le susținem ”, declară Daciana Siderache, director general Calipso.

 

 

Compania Apa Calipso a fost înființată în anul 1991, având acum peste 140 de angajați, şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 45 de milioane de lei. Proiectul de extindere a capacității de îmbuteliere finalizat anul acesta ridică valoarea totală a investițiilor în producție ale companiei la peste 12 milioane de euro.

 

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.