Arahidele ”produse în România” nu mai sunt o raritate

2
arahide cultivate în România

200 de români au cultivat în grădinile proprii arahide anul trecut. Cunoscute şi sub denumirea de ”pământ”, arahidele sunt în România o nişă care prinde rădăcini tot mai adânci în zonele cu soluri nisipoase din România. Știm că această cultură se pretează la locuri aride şi semiaride, iar România are peste 400.000 hectare de soluri nisipoase. 

Arahidele se pretează pentru zona solurilor nisipoase şi prezintă o bună adaptare la condiţiile terenurilor uşoare, unde şi temperatura este mai ridicată.

Produse în România, vom fi siguri că arahidele nu sunt modificate genetic.

„Consider că în următorii 5-10 ani această cultură de nişă va câştiga mulţi fermieri, mai ales tinerii sunt hotărâţi să încerce lucruri noi şi care se documentează. Cred că şi statul va sprijini producătorii care îşi doresc să realizeze o producţie prin deschiderea unui culoar către dezvoltare la nivel legislativ. Acum, sunt în jur de 200 de fermieri care au solicitat seminţe de la noi numai într-un an şi care cultivă în grădinile proprii la început, pentru consumul propriu, apoi gustă şi vecinii şi rudele şi se conving că pot fi cultivate în România şi creşte suprafaţa“, a spus Aurelia Diaconu, director la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.

vezi și O tânără de 25 de ani vrea să îi învețe pe ploieșteni să mănânce bio

Arahidele sunt originare din America de Sud şi în România primele descrieri ale acestei culturi au apărut în anul 1936, făcute de specialişti de la Facultatea de Agronomie de la Universitatea din Craiova, iar în 1974 au apărut primele culturi experimentale la Staţiunea Didactică Experimentală Sâmbureşti, care aparţinea de Universitatea din Craiova. La finalul anilor ’90 au fost omologate două soiuri, Dăbuleni şi Viorica, iar în 2015 a apărut şi soiul Viviana, potrivit Aureliei Diaconu.

Cum se cultivă, ce poți obține

Arahidele se scot din păstăi înainte de semănat şi se cultivă în stare proaspătă pentru a răsări mai repede, în 7-10 zile. Ele se pun la distanţe de 15-20 cm pe rând şi 60 cm între rânduri. Ele, deşi sunt rezistente în faţa secetei şi le place căldura, trebuie udate bine de două – trei ori până la răsărire, astfel că este nevoie de sistem de irigaţii. De asemenea, este important ca atunci când sunt puse în pământ temperatura solului să fie în medie de  14-15 grade  pentru următoarea săptămână, a explicat Gheorghe Păpurică, fondator al Grădinii Bi-Schon. Florentina Niţu

Din momentul plantării în circa 30 de zile înfloresc arahidele şi în tot acest timp terenul trebuie să fie foarte bine curăţat de buruieni, iar după aceea se fac două bilonări ca la cartofi, ca plantele să poată să fructifice cât mai mult.

„Se recomandă a fi recoltate toamna după 1 octombrie, dar nu mai târziu de 15 octombrie, înainte de începerea ploilor de toamnă ca arahidele să nu se îmbibe cu a apă şi să se umple de noroi. Ele se extrag prin tragere la fel ca şi cartofii şi apoi se rupe planta de arahide şi se pune la uscat într-un loc unde sunt curenţi de aer pentru a se aerisi cât mai bine. După ce se usucă se depozitează în saci de hârtie în locuri uscate“, a completat Păpurică.

1 kg de arahide pentru sămânţă costă între 25 şi 40 de lei şi pentru o cultură de 100 de metri pătraţi este nevoie de 1,5 kg de arahide în păstăi sau de 900 de g de arahide boabe, iar producţia pe această suprafaţă este de 15-20 de kg.

China, lider la arahide

În 2020, producţia mondială de arahide a fost de 71,6 milioane de tone, arată datele Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU.

China este cel mai mare producător la nivel mondial cu o producţie de 18 milioane de tone de arahide în coajă în 2020, urmată de

India (9,9 mil. tone) şi

Nigeria (4,5 mil. tone).

România lipseşte de pe listă, fiind încă o cultură de nişă la nivelul ţării noastre.

2 comentarii

  1. […] 200 de români au cultivat în grădinile proprii arahide anul trecut. Cunoscute şi sub denumirea de ”pământ”, arahidele sunt în România o nişă care prinde rădăcini tot mai adânci în zonele cu soluri nisipoase din România. Știm că această cultură se pretează la locuri aride… Cititi mai multe aici: Arahidele ”produse în România” nu mai sunt o raritate […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here