vineri, 12 septembrie 2025

Cele mai citite

Cantitatea de lapte colectată este în creştere

Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile de procesare a crescut cu 5,8% (4.781 tone) în ianuarie 2019, faţă de aceeaşi lună din anul precedent, în timp ce importurile de lapte brut au scăzut cu 40% (6.837 tone) în perioada menţionată, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) .

În ianuarie 2019 a fost colectată o cantitate de 86.767 tone de lapte de vacă. Dintre principalele produse lactate, producţia a crescut la unt cu 122 tone (+14,2%), smântână de consum cu 299 tone (+5,4%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 290 tone (+1,5%). Pe de altă parte, producţia de brânzeturi s-a redus cu 175 tone (-2,4%), iar cea de lapte de consum cu 305 tone (-1,1%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut în ianuarie 2019, faţă de ianuarie 2018 cu 40%, totalizând 10.246 tone. Comparativ cu luna decembrie 2018, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 2.170 tone (+2,6%). Potrivit INS, producţia a crescut în ianuarie, faţă de luna precedentă, la laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 4.505 tone (+28,8%), smântână de consum cu 416 tone (+7,6%) şi brânzeturi cu 437 tone (+6,5%).

Cantitatea de lapte brut importată a crescut în ianuarie 2019 faţă de luna precedentă cu 136 tone (+1,3%).

Citeşte şi: Rata anuală a inflației a continuat să crească în februarie și a ajuns la 3,83%

- Publicitate -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles