Cotaţia prețului grâului la bursă – cel mai redus nivel din ultimii doi ani

1
cereale, export
- Reclamă -

Cotaţia prețului grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv. Astfel, prețul grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters.

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni dimineaţa cu 0,4%, la 6,02 dolari per bushel, cel mai redus nivel din aprilie 2021, în timp ce cotaţiile la porumb şi boabe de soia au urcat cu 0,3% (la 5,56 dolari per bushel) şi, respectiv, cu 0,2% (la 13,09 dolari per bushel).

Liderii G7 (grupul statelor puternic industrializate), reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au cerut tuturor participanţilor ca acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră „să continue şi să implementeze complet buna desfăşurare a operaţiunilor, atât timp cât va fi necesar”.

Săptămâna trecută, acordul a fost prelungit cu două luni, atenuând temerile privind aprovizionarea cu cereale pe plan mondial.

Vezi și Franța și România, cei mai mari exportatori de grâu din Europa

Separat, adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Oksana Lut, anunţase că Rusia intenţionează să recolteze în medie aproximativ 130 milioane de tone de cereale pe an şi să exporte până la 55 milioane de tone.

Oficialul a explicat că Moscova a reuşit să-şi majoreze exporturile de cereale, chiar dacă unele ţări au respins cerealele ruseşti din cauza conflictului cu Ucraina.

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Cotaţia prețului grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv. Astfel, prețul grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind… Cititi mai multe aici: Cotaţia prețului grâului la bursă – cel mai redus nivel din ultimii doi ani […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.