Festivalul ”Micul cel mare” se desfăşoară în Bucureşti

0
- Reclamă -

 Parcul Naţional din Bucureşti va găzdui până pe 1 mai festivalul ”Micul cel mare”. Vechiul și noul se vor împleti, așa că pe lângă mititeii tradiționali, curioșii vor putea să guste și mici din pește sau curcan.

În Parcul Naţional vor fi amenajate sute de metri de grătar pe care vor fi pregătiţi 50.000 de mici.

„Anul acesta batem orice record şi vom face un mic de 150 de metri. Vom vedea cine se va încumeta să-l dovedească. Vom mai prepara Micul Dolofan şi Micul cel mai mic”, informează organizatorii, într-un comunicat. În premieră, pe aleile festivalului va fi amenajat „Goliath”, cel mai mare grătar din sud-estul Europei. De la festival nu vor lipsi cântecele de petrecere, voia bună dar şi concursurile – cine mănâncă cei mai mulţi mici în doar cinci minute primeşte din partea organizatorilor un premiu consistent.

Vizitatorii vor putea, de asemenea, găsi la festival pastramă la ceaun, bulzul tradiţional, cârnaţi, tocăniţe şi tochituri gătite după reţete vechi tradiţionale, frigărui şi fripturi, grătare aromate şi mâncare la ceaun, dar şi plăcinte, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane, muschiuleţi. Din oferta evenimentului nu vor lipsi licori din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.Bucureştenii vor putea, de asemenea, să guste şi să cumpere plăcinte munteneşti, poale-n brâu moldoveneşti, plăcintele dobrogene cu brânză, miere, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale, mere aromate, turtă dulce, prăjituri şi ciocolată de casă, kurtos kalacs sau îngheţată.În târg se vor găsi şi obiecte tradiţionale, lucrate de meşteri autentici – ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genţi din piele naturală cu motive naţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

Citește și:Campania “Alege oaia!” face turul României

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.