Gigantul elvețian Glencore a anunțat în urmă cu câteva zile că a abordat compania americană Bunge, specializată în comerțul cu cereale și oleaginoase în vederea unei achiziții. Mișcarea ar permite elvețienilor să devină un jucător major în sector chiar pe piața SUA.
Elvețienii au abordat „de manieră informală pe Bunge pentru o posibilă apropiere amicală a activităților”, potrivit unui comunicat al Glencore, unde se arată că este foarte posibil ca negocierile să nu se sfârșească neapărat cu o tranzacție.
Pe Wall Street, titlurile Bunge au crescut cu 16,27% la 81,49 dolari, cu mai puțin de o jumătate de oră înainte de închidere. Ele au „săltat” când Wall Street Journal a raportat că Glencore are o valoare în prezent de 55 miliarde de dolari la Bursa de la Londra.
Ofensiva elevețienilor este o dovadă că au depășit perioada dificilă din 2015 când piețele financiare se întrebau cu privire la soliditatea financiară a grupului urmare a căderii prețurilor la materiile prime.
Citește și: Cânepa, planta care aduce un profit de patru ori mai mare față de grâu
Pentru a ține sub control datoria enormă, Glencore a recurs la măsuri draconice, care au vizat micșorarea costurilor de producție, precum și cedarea unor active.
Presiune pe piața americană
Bunge avea o capitalizare bursieră de 11,44 miliarde de dolari marți. Grupul are activități în 40 de țări, fiind unul din principalii jucători în sectorul comercianților și producătorilor de cereale și oleaginoase, alături de ADM, Cargill și Louis Dreyfus. Profitul său net s-a redus cu 80% la 47 milioane de dolari în primul trimestru, din cauza ritmului înregistrat la vânzările de cereale în America latină.
Recent, grupul a anunțat că se așteaptă la o consolidare a industriilor de cereale și oleaginoase pentru a putea face față acumulării stocurilor de cereale și oleaginoase netranzaționate, mai ales în America de Sud.
Sursă foto: www.sovereignwealthcenter.com