Inspectorii ANSVSA întețesc controalele de Paște

0
- Reclamă -

Inspectorii ANSVSA controlează condiţiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle, precum şi alte produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale, se arată într-un comunicat al Autorității.

Sunt vizate toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul şi unităţile de alimentaţie publică .

ANSVSA: Condiţii pentru sacrificarea  mieilor sau iezilor

Sacrificarea mieilor se va realiza în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine şi care sunt publicate pe site-ul ANSVSA, sau în puncte de tăiere locale, care vor fi autorizate să funcţioneze pe o perioadă determinată, sub supraveghere sanitară veterinară.

Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate.

Carnea de miel sau ied care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare va fi marcată cu o marcă de sănătate de formă ovală cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripţionate următoarele: „ROMÂNIA” cu majuscule sau codul ISO al ţării „RO”, numărul de autorizare acordat de ANSVSA, abrevierea ”CE” cu majuscule.

Carnea de miel sau ied rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile/locurile amenajate temporar va fi marcată cu marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană.

- Reclamă -

Punctele de tăiere locale sunt avizate să funcţioneze numai în perioadele 21.03-27.03.2016 şi 14.04-03.05.2016.

Autorităţile locale (Consilii Locale, Primării) care vor să organizeze, în localităţile pe care le conduc, puncte de tăiere locale, pot solicita în aceste perioade, un aviz din partea Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene.

Spaţiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie amenjate corespunzător şi să asigure:

Ø    locuri special amenajate pentru sacrificarea animalelor, separate fizic de cumpărători, pentru a nu le produce disconfort;

Ø    spaţii special amenajate pentru cazarea animalelor şi cu posibilităţi de adăpare şi furajare a acestora;

Ø    sistem de alimentare cu apă potabilă rece şi caldă;

Ø    facilităţi de colectare şi stocare în vederea dirijării la unităţi de neutralizare a sângelui şi subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor;

Ø    facilităţi de colectare a materialelor cu risc specific, rezultate în urma sacrificărilor şi de dirijare a acestora la unităţi de neutralizare.

Dirijarea subproduselor, rezultate în urma sacrificărilor, către unităţi de neutralizare, intră în responsabilitatea primăriei sau a administratorului locului de sacrificare,  care au obligativitatea de a prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unei unităţii de neutralizare.

  • Carnea provenită din sacrificările efectuate în locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor, va fi comercializată direct consumatorului final, imediat dupa sacrificare, examinare şi marcare, şi nu poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

Este interzisă organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor sau iezilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.