Irimescu își încheie mandatul la Ministerul Agriculturii cu „Târgul de Crăciun”

0
- Reclamă -

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rural un (MADR) va găzdui „Târgul de Crăciun”, în curtea instituției, în perioada 16 – 18 decembrie 2016, între orele 10.00-18.00, iar duminica de la 10.00 -16.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor putea găsi produse agro-alimentare tradiţionale specifice perioadei sărbătorilor de iarnă.

Astfel, consumatorii vor putea regăsi produse tradiționale atestate de MADR, ori a căror denumire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene sau se află în curs de recunoştere, produse din arealul zonei montane dar şi produse de origine animală de la crescătorii de ovine, caprine şi porcine specifice arealului din care aceştia provin (Transilvania, Muntenia, Oltenia) păstrate din generaţie în generaţie în tradiţia mesei de Crăciun, precum şi alte produse alimentare.

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va deschide oficial târgul vineri, 16 decembrie 2015, la ora 10.00, va face un tur al expozanţilor şi va înmâna diplome de participare din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale tuturor expozanţilor prezenţi.

Ce găsim la „Târgul de Crăciun”?

ministerulVizitatorii „Târgului de Crăciun” de anul acesta sunt invitaţi să redescopere gustul bucatelor din diferite regiunii ale României, al produselor din lapte sau din carne (brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş, cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, sloi de oaie, drob de porc, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, patricieni din carne de oaie afumaţi, muşchi afumat şi mititei etc.), al produselor din pește (salată icre crap sau ştiucă, batog de crap argintiu, pastramă de crap argintiu, macrou afumat la rece, sardeluţe, păstrăv afumat în cobză de brad Doftana etc.), al produselor de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză etc.) al siropurilor, gemurilor sau dulceţurilor de fructe, gama de dulceţuri „Topoloveana”, zacuşte, uleiuri aromate, cosmetice naturale şi altele.

La eveniment vor fi prezenţi, de asemenea, producători de fructe şi legume, miere (polen, faguri, propolis) dar şi cei de palincă şi vin.

Între produsele care vor încânta vizitatorii menţionăm „Magiunul de prune de Topoloveni”, produs care beneficiază de sistemul de calitate europeană „Indicație Geografică Protejată – I.G.P.”. De asemenea, se vor regăsi şi alte produse aflate în curs de dobândire a protecţiei la nivelul Uniunii Europene, cum este Scrumbia afumată de Dunăre ori Caşcavalul de Săveni (în curs de dobândire IGP).

- Reclamă -

Brânza de burduf în coajă de brad, telemeaua de oi de la Vaideeni, telemeaua de oi cu ardei iute, salată tulceană cu icre de știucă, păstrăvul afumat în cobza de brad şi cârnaţii olteneşti vor fi, de asemenea, expuse de producătorii români care îşi doresc în viitorul apropiat să înregistreze aceste produse pe sistemele de calitate europene.

În târg vor fi prezenţi şi meşteri populari care vor aduce măşti tradiţionale, instrumente populare, icoane, obiecte obţinute prin prelucrarea lemnului şi a hârtiei ori păpuşi cu motive populare.

Irimescu, despre Legea vânzării terenurilor agricole: Rămâne pentru viitor

La târgul de Crăciun vor expune producători din următoarele judeţe:

Alba, Argeş, Braşov, Botoşani, municipiul Bucureşti, Călăraşi, Covasna, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vaslui, Vrancea.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.