Peste 1.000 de fermieri asiguraţi de companie au raportat daune semnificative asupra culturilor agricole

0
asigurarea recoltelor
asigurarea recoltelor
- Reclamă -

Agra Asigurări, care oferă produse de asigurare fermierilor din România, anunţă că luna iunie a acestui an a marcat un record din perspectiva totalului de avize înregistrate într-o lună şi peste 1.000 de fermieri asiguraţi de companie au raportat daune semnificative asupra culturilor agricole.

 

”Agra Asigurări, companie din domeniul asigurărilor agricole, anunţă cifre record în în privinţa avizărilor de daună pentru anul agricol 2023-2024. În total, 2.400 de daune au fost avizate ca rezultat al fenomenelor meteorologice extreme cu care s-a confruntat România în ultima perioadă. Luna iunie a acestui an marcat un record din perspectiva totalului de avize înregistrate într-o lună. Peste 1.000 de fermieri asiguraţi de companie au raportat daune semnificative asupra culturilor agricole. Conform datelor publicate de Autoritatea Naţională de Meteorologie, în această lună au fost înregistrate temperaturi mai ridicate decât cele din iulie şi august ale anului trecut, înregistrându-se o temperatură medie de 22,0°C, având în vedere că temperatura medie în ultimii 60 de ani a fost de 18,8°C”, anunţă asiguratorul.

Cu toate acestea, mai multe zone ale ţării au fost afectate de perioade de instabilitate atmosferică, caracterizate prin averse, furtuni şi grindină, fiind emise coduri galbene şi portocalii.

„Dintre cele 5.880 de poliţe emise, peste 41% dintre asiguraţi au avizat daune. Suntem dedicaţi să sprijinim fermierii în momentele dificile, iar până în prezent am achitat despăgubiri pentru dosarele deschise în proporţie de 80%. În aceste perioade caracterizate de instabilitate climatică, este important ca fermierii să fie complet protejaţi şi să aibă o plasă de siguranţă financiară pentru a-şi putea continua afacerile în parametrii optimi”, declară Horia Adrian-Lupu, director general al Agra Asigurări.

Grâul contină să se scumpească

- Reclamă -

Cele mai multe daune au fost cauzate de grindină, însumând peste 909 de avizări, urmate apoi de 617 avizări pentru furtună şi riscurile din pachetul de reînsămânţare (secetă pedologică la răsărire, nisip/crustă), cu peste 529 de avizări. Cele mai afectate judeţe au fost Constanţa, Teleorman şi Olt, cu 505, 181, respectiv 178 de avizări. În ceea ce priveşte culturile, rapiţa este una dintre cele mai afectate culturi, fiind înregistrate 638 de dosare, urmată apoi de grâu, cu 328 de dosare de daună, şi orz, cu 305 dosare.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.