Primii doi ani de afacere – cea mai dificilă perioadă pentru producătorii de flori

0
flori-producator
- Reclamă -

O afacere cu flori nu este deloc ușoară, chiar dacă ai studii în domeniu. Ca să reușești îți trebuie perseverență și răbdare multă, în primul rând, pentru că trebuie să te pui la punct cu secretele acestei activități pe care nimeni nu ți le spune și pe care doar din practică le poți descoperi. Abia după vreo doi ani, poți să îți faci planuri de extindere, după cum spune un producător de flori la ghiveci din Cluj.

„A durat destul de mult ca să ne extindem. Primii doi ani 2 ani sunt cei mai dificili până dobândești un pic de experiență și chiar dacă ai pregătire în domeniu , experiența își spune cuvântul”, afirmă Corin Lăpădean, un iniginer horticol din Cluj, care împreună cu soțul ei au pus pe picioare o afacere cu flori la ghiveci.

Cei doi dețin 150 mp de seră, fiind specializați numai pe flori la ghiveci – muscățel, petunie, garbere și flori perene, pentru care cererea este tot mai mare în ultima vreme. La florile perene, cultivarea se face și în camp. Cei doi se ocupă și de vânzarea florilor, care sunt comercializate la piață.

Citește și: Leuşteanul – beneficiile unei plante magice care aduce noroc

 

„Merge destul de bine, este multă muncă, dar este mulțumitor.Suntem de 10 ani pe piață. Cel mai bine se vând mușcatele, panseluțele, crăițele și begoniile. Mai nou, este interes și pentru plantele perene”, a declarat Lăpădean.

Butașii sunt aduși din Italia, în timp ce panseluțele (n.red- semințele) vin o parte din Germania, iar o alta din SUA. O activitate plina de „secrete”, ca de altfel orice meserie,  dar care aduce și multiple satisfacții.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.