Scrumbia de Dunăre este unul dintre puţinii peşti migratori din România

3
scrumbia dunăre
- Reclamă -

Scrumbia de Dunăre este unul dintre puţinii peşti migratori din România, una dintre cele mai interesante curiozităţi legate de această specie fiind că în timpul migraţiei pe fluviu spre locurile de reproducere nu se hrăneşte.

Alosa immaculata, scrumbia de Dunăre, are corpul alungit, pe spate are nuanţe de verde şi albastru, iar lateralele sunt argintii. Lungimea obişnuită a unui exemplar este de 25-35 de centimetri, dar se poate captura legal atunci când atinge 22 de centimetri.

 

Scrumbia de Dunăre_Informateca
Scrumbia de Dunăre

”Scrumbia de Dunăre nu se hrăneşte în perioada migraţiei pe fluviu, ci numai în mare, iar hrana sa este formată până la 75% din peşti marini de talie mică, apoi nevertebrate, mai ales crustacee. După ce parcurge cel puţin 300 de kilometri şi ajunge la zonele de reproducere, unele dintre ele aflate la Porţile de Fier, s-a constatat că scrumbia începe să se hrănească chiar şi în Dunăre”, explică ihtiologul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Aurel Năstase.

O altă curiozitate a speciei este faptul că solzii caduci ai scrumbiei afectaţi de factori mecanici, precum lovituri, izbituri sau muşcăturile unor prădători, cad şi sunt înlocuiţi cu alţii noi.

„Scrumbiei nu îi este caracteristic însă fenomenul de năpârlire prin înlocuirea solzilor periodic”, a precizat specialistul INCDDD.

- Reclamă -

Vezi și Sturionul este pe cale de dispariție pe Dunăre și în Deltă conform WWF România

Scrumbiile se găsesc doar în emisfera nordică a pământului, patru specii se află în America de Nord, iar cinci se găsesc în Europa, două dintre acestea cinci făcând parte din fauna piscicolă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Specia este întâlnită atât în Marea Neagră, cât şi în Marea Azov, în perioada de reproducere aceasta urcând pe Dunăre, Nistru, Nipru şi Don. În România, se găseşte de-a lungul litoralului Mării Negre, iar pe Dunăre, pe tot traseul fluviului, în perioada de reproducere. În momentul de faţă, migraţia ei se opreşte la barajul Porţile de Fier.

Iernează în Marea Neagră, la distanţă de ţărm şi la adâncimi de până la 90 de metri.

„Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de doi – trei ani, la o lungime corporală de 20-30 de centimetri. Actualmente, prolificitatea absolută a speciei în arealul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este cuprinsă între aproximativ 14.000 şi 140.000 de icre/femelă, în funcţie de talie şi de vârstă, cea mai ridicată înregistrându-se la vârsta de cinci ani”, se arată în lucrarea „Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, semnată de specialistul INCDDD, Vasile Oţel.

Migraţia de reproducere pe Dunăre începe atunci când apa atinge temperatura de 3-5 grade Celsius, în februarie-martie, are o intensitate maximă la temperatura 9-17 grade Celsius, aprilie-mai, şi se încheie la 22-26 grade Celsius, la sfârşitul lunii iulie.

„Primele cârduri care pătrund în Dunăre sunt formate din masculi. S-a constatat că există o ciclicitate de 10-11 ani privind vârfurile de migraţie, acest aspect fiind influenţat şi de nivelurile Dunării. Icrele sunt depuse în mai multe porţii, în bancuri, de obicei noaptea şi dimineaţa. Plutesc şi sunt purtate de curenţi. După reproducere, o mică parte dintre adulţi se mai întorc în mare şi la fel procedează şi puietul din anul curent care are o lungime de până la doi centimetri, el fiind semnalat la ţărm începând cu finele lunii iunie”, se menţionează în lucrarea amintită.

Nu toate efectivele acestei specii urcă pe fluvii pentru reproducere, exemplarele tinere de până la 2 ani rămânând în mare.

„Scrumbia este una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul industrial în Delta Dunării. În Marea Neagră, se capturează în cantităţi mai mici, la talienele marine instalate pentru şprot şi hamsie. Ponderea o constituie pescuitul în Dunăre, în perioada migraţiei de reproducere, la ave de scrumbie trase în masa apei în derivă, lestate pentru pescuitul între ape sau aproape de fund”, se mai arată în lucrarea cercetătorului Vasile Oţel.

Vezi și Războiul caviarului în România: braconajul sturionilor este greu de oprit, pentru că instituțiile nu se înțeleg între ele

Scrumbia de Dunăre este unul dintre cei mai apreciaţi peşti pentru calităţile gustative. Deşi musculatura dorsală are multe oase mărunte, carnea are un gust deosebit de fin şi un procent ridicat de grăsimi, dar cu toate acestea este foarte bună pentru persoanele care au probleme din cauza nivelului ridicat de colesterol.

 

Scrumbia de Dunăre_Informateca
Scrumbia de Dunăre

Se consumă atât în stare proaspătă, prăjită, saramură sau grătar, cât şi sărată, afumată, marinată şi mai rar conservată în ulei.

Principalele ameninţări la adresa speciei sunt reprezentate de poluare, pescuitul excesiv şi întreruperea căilor de migraţie, aceasta fiind afectată în aceeaşi măsură precum speciile de sturioni de construirea barajelor pe Dunăre. În plus, apa caldă rezultată în urma proceselor din centrala de la Cernavodă afectează larvele scrumbiei de Dunăre. Din această cauză se impune un control strict al instalării plaselor pentru această specie, fixând perioade de timp intercalate între cele patru sectoare în care capturarea peştelui să fie interzisă.

Prin proiectul „Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie – Isaccea”, iniţiat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în parteneriat cu INCDDD, cercetătorii şi-au propus să determine starea de sănătate a efectivelor adulte de scrumbie de Dunăre şi monitorizează această specie.

Proiectul a început anul trecut, este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, are un buget total estimat de 55,4 milioane de lei şi are ca obiectiv conservarea biodiversităţii prin implementarea unor măsuri din Planul de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Sursa: AGERPRES

- Reclamă -

3 comentarii

  1. […] Scrumbia de Dunăre este unul dintre puţinii peşti migratori din România, una dintre cele mai interesante curiozităţi legate de această specie fiind că în timpul migraţiei pe fluviu spre locurile de reproducere nu se hrăneşte. Alosa immaculata, scrumbia de Dunăre, are corpul alungit, pe spate… Cititi mai multe aici: Scrumbia de Dunăre este unul dintre puţinii peşti migratori din România […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.