Somnul african a scăpat în Delta Dunării din ţarcurile unui complex hotelier

2
somn african delta bucuresti
- Reclamă -

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a stabilit că somnul african a ajuns în Delta Dunării după ce a scăpat accidental din ţarcurile unui complex hotelier, care cumpărase patru tone de petșe pentru consum intern.

 

ARBDD a explicat că în urma semnalării prezenţei speciei alohtone de somn african (Clarias gariepinus) în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, mai exact în apropierea localităţii Crişan, în perioada 14-15 iulie, inspectorii ecologi din cadrul Comisariatelor RBDD au făcut controale la agenţii economici situaţi pe o rază de aproximativ 10 kilometri în jurul localităţii Crişan, şi anume la cherhanalele SC Minion SRL, SC Miropest SRL, SC Năvodul Norocos SRL şi la complexul turistic Lebăda.

Vezi și Somnul african a luat cu asalt apele din Deltă sau din București

„Pe malul drept al Dunării Vechi, la circa 500 de metri faţă de intersecţia cu canalul Sulina, s-a constatat prezenţa a patru viviere (ţarcuri) ce aparţineau complexului turistic Lebăda şi în care erau mai multe specii de peşti în stare vie, printre care şi somn african. În urma acţiunilor de control a reieşit că agentul economic a achiziţionat pe bază de factură o cantitate de 4.000 kilograme de somn african pentru consum intern, din aceasta utilizând 216 kilograme. Restul cantităţii de peşte rămase, respectiv 3.784 de kilograme, a fost depozitată în stare vie în vivierele montate în apă”, se arată în comunicatul ARBDD.

Sursa citată menţionează că, după scoaterea exemplarelor de somn african din viviere şi cântărirea cantităţii în faţa organelor de control ale ARBDD şi Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul RBDD s-a constatat o diferenţă de 34 de kilograme de somn african între cantitatea depozitată în viviere şi cea cântărită, cantitate despre care inspectorii Rezervaţiei Biosferei cred că, foarte probabil, a scăpat accidental în momentul plasării peştilor în ţarc.

În urma controlului, agentul economic a fost sancţionat pentru „organizarea şi desfăşurarea de activităţi economice, de turism şi agrement în zone aparţinând patrimoniului natural al rezervaţiei, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora”, respectiv ”introducerea speciilor de plante şi animale alohtone fără autorizare”. De asemenea, ţarcurile în care se aflau peştii au fost integral dezafectate.

- Reclamă -

„În ultimele săptămâni nu s-a mai primit nicio sesizare privind capturarea vreunui exemplar din această specie”, a mai transmis ARBDD.

În 15 iulie, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţa că face verificări pentru a afla cum a ajuns somnul african în zona Deltei Dunării, mai multe asemenea exemplare fiind capturate în ultima perioadă pe o rază de cinci kilometri în jurul localităţii Crişan, respectiv pe Dunărea Veche, lacul Obretinciuc, chiar şi pe Dunăre.

Specialiştii menţionau că somnul african este un răpitor vorace, având un spectru trofic larg, printre care larve şi puiet de peşte, plante acvatice, păsări şi mamifere mici.

În România, specia a fost introdusă exclusiv sub formă de puiet, mai ales în vestul ţării, fiind crescută în scop comercial, pentru consum mai ales, ulterior şi pentru agrement în unele lacuri pentru pescuit.

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.