Zelenski cere UE să elimine restricţiile asupra importurilor de cereale din Ucraina

3
prețuri-cereale-agrogo-grâu-cerealelor
cereale
- Reclamă -

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina, măsuri pe care le-a caracterizat ca fiind „dure” şi „protecţioniste”, relatează The Guardian.

Comisia Europeană a permis la sfârşitul lunii trecute, pe o perioadă limitată, ca ţările vecine Ucrainei – Polonia, Ungaria, României, Slovacia şi Bulgaria – să permită doar tranzitul cerealelor ucrainene, nu şi importul, după ce aceste ţări s-au plâns că cerealele ucrainene le inundă pieţele şi-i afectează pe producătorii locali. Măsurile de salvgardare luate de Comisia Europeană se referă la grâu, porumb, seminţe de rapiţă şi de floarea-soarelui, dar ar putea fi extinse şi la alte produse, spre nemulţumirea Ucrainei.

Citește și Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria – undă verde importurilor de cereale din Ucraina

Cele cinci ţări care au negociat cu executivul comunitar au susţinut că aşa-numitele „coridoare de solidaritate” – instituite de UE pentru a ajuta la transferul exporturilor ucrainene pe cale terestră – le-au inundat pieţele interne cu produse agricole ucrainene.

Blocarea importurilor ucrainene a stârnit indignarea altor ţări din UE, care au declarat că aceste măsuri subminează piaţa unică a blocului comunitar şi, în acelaşi timp, rupe solidaritatea cu Kievul.

Vestea nu a fost bine primită nici de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care avertizase că restricţiile la importuri încalcă un acord comercial între cei doi parteneri, UE şi Ucraina.

”Mi-am exprimat profunda îngrijorare cu privire la astfel de decizii şi am subliniat că aceste măsuri reprezintă o încălcare gravă a Acordului de asociere şi a tratatelor fondatoare ale UE”, a subliniat Zelenski la momentul respectiv.

- Reclamă -

Pe de altă parte, Zelenski a declarat marţi că a discutat despre integrarea europeană, despre problemele de apărare şi despre noi sancţiuni împotriva Rusiei cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El a spus că se aşteaptă la o „apreciere pozitivă” a aderării Ucrainei la UE la summitul din iunie şi a mulţumit ţărilor europene pentru promisiunea de a oferi 1 milion de proiectile de artilerie.

- Reclamă -

3 comentarii

  1. […] Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina, măsuri pe care le-a caracterizat ca fiind „dure” şi… Cititi mai multe aici: Zelenski cere UE să elimine restricţiile asupra importurilor de cereale din Ucraina […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.