În data de 28 septembrie 2015 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a primit vizita unei delegații a Comisiei Afaceri Europene și Mass Media din Parlamentul Landtag-ului din Saxonia – Anhalt, Germania.
Discuții legate de impactul finanțărilor europene asupra agriculturii românești
Scopul vizitei a constat în lămurirea unor aspecte legate de finanțările europene și impactul lor asupra agriculturii românești. Al doilea punct de interes a fost identificarea problemelor ridicate de agricultura intensivă în contextul extinderii suprafețelor agricole – impactul asupra calității și diversității produselor, precum și aplicarea, în contextul menționat, a conceptului de ”greening”.
În cadrul dezbaterilor, un accent deosebit s-a pus, din partea părții germane, pe aprecierea de care se bucură în UE produsele agriculturii românești, printre puținele care își mențin gustul tradițional. În acest sens, delegația germană a fost interesată de politicile pe care MADR le promovează pentru susținerea agriculturii de subzistență și a celei familiale – sursa principală pentru acest tip de produs.
Ioan Uțiu: agricultura familială- o preocupare constantă a MADR
Secretarul de stat Ioan UȚIU a descris agricultura familială ca fiind o preocupare constantă a MADR, și a salutat noile politici agricole ale Comisiei Europene în această direcție. Aceasta înseamnă, a declarat Ioan Uțiu, salvarea gospodăriilor individuale mai ales din zonele montane, stoparea migrării populației din zonele montane spre alte zone, precum și asigurarea pieței interne și externe cu produse sănătoase.
Conservarea și eficientizarea producției agricole în zonele montane și colinare
Alte aspecte discutate s-au referit la suprafața României, constituită din areale montane și colinare – 33%, cu condiții de activitate specifice, conservarea și eficientizarea producției agricole în aceste zone implicând intervenția statului, inclusiv în privința asocierii în ferme mici, sau în cooperative de valorificare a produselor din zona montană. România are o agricultură performantă, cu ferme mari și cu tehnologii agricole avansate, în special în zona de câmpie, unii agricultori din țara noastră ocupând locuri fruntașe în Uniunea Europeană.
Germanii sunt interesați de problematica plăților directe către agricultori
Delegația germană a fost de asemenea interesată de problematica plăților directe către agricultori și a implementării, din perspectiva alocațiilor bugetare europene, a conceptului de greening.
Precizările delegației MADR s-au referit la scheme de implementare a plăților directe pe suprafață, plata pentru înverzire, care este obligatorie, plata redistributivă, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru sprijin cuplat, (reprezentând 12% din totalul plăților anuale pentru 2015).
Alte date oferite delegației germane au vizat suprafața și numărul de fermieri din baza de date APIA precum și facilitățile oferite prin legislația română fermelor familiale.
Președintele comisiei germane Ralf GEISTHARDT a precizat că delegația este interesată și de evoluția investițiilor germane în România, de relațiile comerciale bilaterale cu produse agroalimentare și de modul în care colaborează instituțiile de învățământ din Germania și România pentru formarea profesională a tinerilor. Aceste teme vor fi abordate și în cursul unor întâlniri viitoare dar și prin intermediul unui dialog permanent ce urmează să se stabilească în urma acestei vizite între Comisia de Afaceri Europene și Mass Media a Landtag-ului din Saxonia – Anhalt și MADR.
Secretarul de Stat Ioan UȚIU a declarat că temele dezbătute în cadrul ședinței se află printre prioritățile MADR, iar în privința colaborării bilaterale româno – germane există o permanentă preocupare la nivelul conducerii Ministerului Agriculturii.
Surse foto: www.muntii-nostri.ro, www.recolta.eu, www.sursazilei.ro