Fermierii care dețin de sisteme de irigații racordați gratis la rețeaua de energie electrică

4
- Reclamă -

Distribuitorii de energie electrică ar putea fi obligați să-i racordeze gratis pe fermierii care dețin de sisteme de irigații. Un draft de act normativ introduce această excepție de la regulă. Distribuitorii își vor recupera costurile cu racordarea prin majorarea tarifelor de distribuție percepute de la toți consumatorii de electricitate.

″Prin excepție (…), în vederea extinderii rețelei pentru alimentarea echipamentelor și agregatelor pentru irigații, precum și pentru înființarea de noi stații de punere sub presiune, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației de racordare a clientului final noncasnic, a cărei lungime va fi de până la 2.500 metri, aflată pe teritoriul unității administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciul public de distribuție, a cărei contravaloare va fi recunoscută în tarif de către ANRE. Termenul de realizare a racordării este de maximum 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire″, prevede proiectul.

Citește și Petre Daea la Indagra anunță bani pentru fermieri și investiții în irigații

Cei care solicită racordare pentru irigații vor avea obligația să utilizeze locurile de consum respective și să păstreze destinația acestora pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de racordare, în caz contrar urmând să li se impună să restituie distribuitorilor contravaloarea lucrărilor de proiectare și execuție proporțional cu perioada rămasă neutilizată, în mod gradual, în conformitate cu reglementările adoptate de ANRE.

2021 – ar fi blocat dezvoltarea sistemelor de irigații din România

Inițiatorii arată că, în 2021, din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr 123/2012 a fost eliminată obligația distribuitorilor de a asigura finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalațiilor de racordare ale clienților finali noncasnici, pe o lungime de până la 2.500 metri, ceea ce ar fi blocat dezvoltarea sistemelor de irigații din România.

″Totodată, în acest context al crizei mondiale de resurse, pentru asigurarea securității alimentare și, mai ales, datorită efectelor dramatice generate de seceta prelungită din țara noastră în ultimii ani, considerăm că agricultura românească, unul dintre motoarele de dezvoltare cele mai importante ale economiei naționale, trebuie să fie sprijinită în general prin orice mijloace materiale și financiare și în special prin accesul la rețelele de distribuție a energiei electrice care să asigure apoi resursa de apă atât de necesară domeniului agricol. Nu în ultimul rând, numeroasele solicitări venite din partea unui număr important de investitori din agricultură cu privire la susținerea financiară a accesului la rețelele de distribuție necesare extinderii sistemelor de irigații ne oferă argumente în plus pentru susținerea acestei inițitive legislative″, se menționează în expunerea de motive.

- Reclamă -
- Reclamă -

4 comentarii

  1. […] Distribuitorii de energie electrică ar putea fi obligați să-i racordeze gratis pe fermierii care dețin de sisteme de irigații. Un draft de act normativ introduce această excepție de la regulă. Distribuitorii își vor recupera costurile cu racordarea prin majorarea tarifelor de distribuție percepute de la… Cititi mai multe aici: Fermierii care dețin de sisteme de irigații racordați gratis la rețeaua de energie electrică […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.