Holde Agri Invest SA, venituri de 38,2 milioane de lei la 6 luni din 2022

1
- Reclamă -

Holde Agri Invest SA a obținut la șase luni din 2022 venituri de 38,2 milioane de lei, cu 157% în plus față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe fondul unor prețuri bune, veniturile obținut în urma vânzării grâului de toamnă și a rapiței au fost peste așteptări.

Compania românească va investi în următoarea perioadă 13,6 milioane de lei în achiziția de ferme în județele în care este deja prezentă, dar și în alte județe limitrofe, sau chiar în alte regiuni ale țării.

Holde Agri Invest SA, compania listată pe piața AeRO a BVB, a obținut în primul semestru al anului 38,2 milioane de lei, în creștere cu 157% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care a exploatat 12.300 de hectare, cu 45% mai mult față de 2021, din care 2.005 hectare au fost cultivate în regim ecologic. Totodată, compania a derulat investiții în valoare totală de 19,8 milioane de lei, finanțate din surse proprii și capital împrumutat, în modernizarea fermelor existente și lărgirea suprafețelor exploatate, potrivit unui comunicat al companiei.

Vezi și Holde Agri Invest a cumpărat o parte din Enten Systems, companie de tehnologie în agricultură

În luna aprilie, compania a finalizat achiziționarea unei noi ferme în județul Dâmbovița, în comuna Conțești. Ferma, cu o suprafață totală de 2.100 de ha de teren, a devenit cel de-al patrulea nucleu Holde, după Roșiori, Videle și Frumușani. De asemenea, în primele șase luni ale anului, comoania a cumpărat utilaje de ultimă generație, a extins sistemul de irigații la ferma Frumușani, de la 125 la 275 de ha, și a mărit capacitatea de depozitare de la Călinești, de la 10.000 la 15.000 de tone. În plus, în luna august a acestui an, Holde a demarat lucrările la cel de-al treilea siloz al companiei, în cadrul fermei Frumușani, care va avea o capacitate totală de 10.000 de tone.

„În 2022, seceta a reprezentat încă o data una dintre principalele provocări pentru agricultura locală, o parte din terenurile Holde fiind afectate de aceasta. Însă, strategia noastră, care are la bază o structură de ferme împărțite pe mai multe zone geografice, și-a demonstrat beneficiile și a înclinat balanța în favoarea noastră, deoarece seceta nu a fost prezentă la nivelul întregii țări. Prin urmare, culturile de toamnă – grâu și rapiță au înregistrat o producție satisfăcătoare – 28.752 tone, o creștere cu 54% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, din care 1.453 tone a fost producția din culturi ecologice. În combinație cu prețurile din piață, venitul total obținut în urma acestor culturi a fost ușor peste așteptări. Comparativ cu randamentele la hectar obținute în anul agricol anterior, nucleele Roșiori, Frumușani și Videle au obținut rezultate marginal inferioare, în timp ce nucleul Conțești operat pentru prima dată în acest an a furnizat producții peste așteptări. Cu toate acestea, la nivel general, suntem încrezători că vom realiza profitul net vizat pentru anul acesta, de 8,8 milioane de lei, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm,” a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

- Reclamă -

Investiții de 2,1 milioane de lei, din care 13,6 miliane de lei pentru noi achiziții

În primul semestru din 2022, compania și-a majorat capitalului social în două etape, în perioada iunie-august, iar în urma acesteia au fost atrase aproximativ 21 de milioane de lei de la investitori.

Aproximativ 65% din fondurile atrase vor fi îndreptate spre extinderea suprafețelor cultivate, prin achiziția de ferme în județele în care Holde este deja prezentă, dar și în alte județe limitrofe, sau chiar în alte regiuni ale țării. Restul de 35% va fi utilizat pentru investiții în modernizarea fermelor existente – utilaje, capacități de depozitare, sisteme de irigații, dar și investiții în proiecte agri-tech. Pentru achiziția de terenuri, Holde intenționează să combine finanțarea din fondurile atrase în urma majorării capitalului social cu împrumuturi bancare.

Vezi și Holde Agri Invest investiţii de 1,5 mil. euro la Călinești

„Vom continua să ne dezvoltăm și suntem încrezători că fondurile atrase prin intermediul pieței de capital, precum și finanțările bancare vor contribui la creșterea semnificativă a profitabilității companiei. În ceea ce privește finanțarea bancară, ne așteptăm ca până la finalul anului să fie deja operațională finanțarea sindicalizată de aproximativ 164 milioane de lei, care ne va oferi flexibilitate în derularea proiectelor de investiții și nu numai,” a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.

Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piață de peste 120 milioane de lei.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Holde Agri Invest SA a obținut la șase luni din 2022 venituri de 38,2 milioane de lei, cu 157% în plus față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe fondul unor prețuri bune, veniturile obținut în urma vânzării grâului de toamnă și a rapiței au… Cititi mai multe aici: Holde Agri Invest SA, venituri de 38,2 milioane de lei la 6 luni din 2022 […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.