Piaţa agroalimentară nu mai este la ”modă”

1
legumicultura-piata-dovlecei-vinete
- Reclamă -

Doar 20% dintre români preferă să cumpere în mod constant produse din pieţele tradiţionale, iar ponderea lor este în scădere, a declarat, miercuri, Teodor Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR).

Asociaţia a demarat campania #merglapiaţă, prin care îşi propune să readucă lumea în faţa produselor de pe tarabe, să informeze tinerii că îşi pot lua de aici produse mult mai proaspete decât în hipermarketuri şi mult mai gustoase, încurajând astfel producţia autohtonă.

„În prezent, pieţele reprezintă doar 20% din vânzări şi mi-e teamă că ponderea va scădea pe viitor, la cum arată tendinţele. Noi asta încercăm, să atragem cât mai mulţi tineri să cumpere din pieţe, pentru că la piaţă vin mai ales bătrânii, cei care au fost obişnuiţi cu această formă de comerţ. Încercăm prin aceste campanii să aducem şi tinerii alături de noi, să le redeschidem apetitul pentru produsele româneşti, care au o calitate superioară faţă de cele din import. Consumul de produse din pieţe duce şi la încurajarea economiei româneşti, întrucât majoritatea produselor de aici sunt autohtone şi vin direct de la producători. Spre exemplu, în Piaţa Obor, 70% dintre comercianţi sunt producători, iar 85% dintre produse sunt româneşti”, a precizat Teodor Birţ.

Potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România, românii mănâncă mai multe produse din import decât din producţia internă, deşi agricultura românească este capabilă să hrănească întreaga populaţie a ţării.

Acest lucru face ca, de 10 ani, deficitul comercial să fie afectat masiv de comerţul cu produse agroalimentare. Potrivit ultimului raport INS, în perioada ianuarie-mai 2018, deficitul comercial este mai mare cu 546,8 milioane de euro faţă de 2017, ajungându-se astfel la 5 miliarde de euro.

Citește și:Daea a solicitat ajutor pentru fermierii afectaţi de virusul pestei porcine africane

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.