Producător de furaje: Prețul la carnea de porc va crește pe final de an

0
- Reclamă -

Prețul la carnea de porc ar putea să crească semnificativ spre sfârșitul acestui an, din cauza crizei de pe pe piață, în condițiile în care efectivele de porci s-au redus în ultima vreme atât în România, cât și la nivel european, afirmă Florin Cultuneac, proprietarul Agromar Balotești, producător și distribuitor de furaje.

El deține o fermă de păsări cu un efectiv de circa 200.000 de pui an și urmează să intre și pe segmentul cărnii de porc o dată cu finalizarea procesului de achiziție a unei ferme cu un efectiv de 6.000 de porci. Coltuneac consideră că este un moment potrivit să-și facă debutul pe acest segment, pentru că va urma o perioadă în care prețurile vor crește, pe fondul unei cereri importante la nivel european, impulsionată și de solicitările venite din partea Chinei.

Recunoște însă că are și un avantaj față de alți jucători de pe piață: poate să-și producă singur furajele – de altfel, aceasta este și cea mai profitabilă activitate a sa – ceea ce îi reduce semnificativ costurile de producție. Colutuneac se așteaptă ca de Crăciun prețul unui kilogram de carne de porc să ajungă la circa 6,5 lei, comparativ cu circa 5,6 lei în prezent sau 3,3-3,5 lei în primele luni ale anului.

Citește și: Gulia, o sursă bogată în vitamina C și B

 

Agromar Balotești deține o unitate de productie cu o capacitate de aproximativ 150 to/zi la Fierbinți Târg (județul Ialomița), unde sunt produse furaje pentru toate categoriile de păsări și animale, pui albi de carne și colorați, pui de curcă și boboci de rață. În cifra de afaceri a companiei, estimată la 4 milioane de euro în acesta an, vânzarea de furaje reprezintă circa 70%. Materiile prime  folosite sunt achiziționate de la marii traderi de cereale, exclusiv din România și de la asociațiile agricole din zona în care Agromar activează. Cerealele sunt depozitate în silozurile proprii, care au o capacitate de 10.000 tone, în condiții optime conform normelor sanitar-veterinare în vigoare.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.