Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România este, la ora actuală, de 88,79%

1
umplere lacuri
- Reclamă -

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România este, la ora actuală, de 88,79%, suficient pentru a satisface necesarul de apă pentru toţi beneficiarii (populaţie, producere de energie electrică, industrie şi agricultură), a scris Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), pe pagina oficială de Facebook.

 

Potrivit sursei citate, cerinţa de apă a crescut, în ultimii cinci ani, de la 6,96 miliarde de metri cubi (mc), în 2018, la 8,60 miliarde mc, în 2022.

În prezent, pentru cele trei categorii de utilizatori, situaţia se prezintă astfel: Agricultura – de la 1,62 de miliarde mc (2018) la 2,80 miliarde mc (2022); Industrie – de la 4,08 miliarde mc (2018) la 4,45 miliarde mc (2022); Populaţie – de la 1,16 miliarde mc (2018) la 1,35 miliarde mc (2022).

Fermierii au depus aproape 760.000 de cereri de plată

„În schimb, dacă ne raportăm la cerinţa de apă din 2003 (9,19 miliarde de metri cubi) de apă, aceasta a scăzut în ultimii 20 de ani, cu 59 de milioane de metri cubi de apă (8,60 miliarde mc de apă). Dintre cele trei categorii de utilizatori, doar pentru cei din agricultură, tendinţa de creştere a cerinţei de apă se menţine: 1,86 (2002) la 2,80 de miliarde de metri cubi de apă (2022). Astfel, pentru a veni în sprijinul agricultorilor, specialiştii noştri au inclus recent în legislaţia românească posibilitatea reutilizării apelor uzate epurate corespunzător în agricultură, ca o măsură de gestionare eficientă şi, după caz, de economisire a apei”, precizează ANAR.

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.