Organizația internațională a viei și vinului (OIV) anunță că valoarea schimburilor comerciale a ajuns la un nivel remarcabil, potrivit ultimului raport publicat în aprilie. Cu un ritm de creștere de 2% pe an în volum, schimburile comerciale au progresat într-o manieră «remarcabilă» în 2015, când a fost consemnat un avans de 10,6 %, după cum a anunțat Jean-Marie Aurand, directorul general al organizației.
Exporturile au atins o valoare de 28,3 miliarde de euro, care corespunde unui volum de 104,3 milioane de hectolitri. Mai mult de două sticle din cinci consumate în lume reprezintă importuri.
Exporturi vin – creștere puternică pentru americani
SUA se află pe primul loc în ceea ce privește ritmul de creștere a exporturilor, fiind consemnat un avans valoric de 26,5 % (1395 milioane de euro). Majorarea este însoțită de o creștere ușoară și în volum (3,5%), semn că vinurile din SUA sunt tot mai apreciate pe piața internațională. O tendință similară se remarcă și în ceea ce privește state precum Australia, Argentina și într-o mai mică măsură, Chile.
Revenind la exporturi, se remarcă ponderea sticlelor, 54% din total, după care urmează livrările în vrac – 38% și vinurile efervescente – 8%.
«Livrările vrac sunt în creștere constantă și asistăm la o reechilibrare progresivă vis-a-vis de sticlă», afirmă Jean-Marie Aurand. Și vinurile efervescente confirmă creșterea, atât în volum, cât și ca valoare (5,6%, respectiv 10,8 %). Vinurile condiționate sunt preponderente pe piață din punct de vedere valoric, cu o cotă de 72%.
Chinezii, jucători importanți
Pentru al doilea an consecutiv, China ocupă a doua poziție la nivel mondial în ceea ce privește suprafețe deținute cu viță de vie (830.000 hectare), în condițiile în care suprafele totale de viță de vie se ridicau la 7,5 milioane de hectare pe glob, mai mult cu 8.000 ha față de anul anterior.
Cu o producție de 11 mil. hl de vin în 2015, China este al nouălea producător mondial de vin și al cincilea consumator (16 mil. hl, avans de 3% raportat la 2014), în scădere totuși față de 2012, când era înregistrat un nivel de 17,1 mil. hl.
Producție în scădere
După nivelul record din 2013 (291 mil. hl), producția mondială de vin a înregistrat în 2014 un bun nivel (279 mil. hl). În Europa, Franța și Germania au consemnat creșteri semnificative – 11% (46,7 mil. hl, respectiv 9,3 mil. hl).
În România, Italia și Spania au fost raportate pierderi de 20, 17 et 9% (4 mil.hl, 44,7 mil. hl și 41,6 mil.hl), după recoltele foarte mari din 2013. Niveluri bune de producție au fos înregistrate și în SUA (22,3 mil. hl) și Africa de Sud (11,3 mil hl), în timp ce producția s-a stablizat în Argentina (15,1 mil. hl) sau s-a redus ușor în Australia (12 mil. hl). Trebuie remarcată însă producția record din Noua Zeelandă (3,2 mil. hl). Scăderile cele mai importante au fost înregistrate în Chile (-18%) și China (-5%).