ANSVSA: Plăți compensatorii pentru pierderea animalelor în acțiunile de lichidare rapidă a focarelor de PPA

1
- Reclamă -

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că până luni, 30 iulie 2018, au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populației), dintre care 34 au fost plătite. 

De asemenea, 40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 fiind în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel județean.

Fondurile necesare sunt asigurate de către Autoritate, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate ulterior de Comisia Europeană (CE), în conformitate cu deciziile Grant.

Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale.

Prin focar de PPA se înțelege evoluția bolii într-o exploatație care numără unul sau mai mulți porci, la care s-a confirmat infecția cu virusul pestei porcine africane.

În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

- Reclamă -

Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor realizate de comisia de evaluare care analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului/animalelor în funcţie de mai multe criterii, cum sunt: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală și valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză.

Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate se face la valoarea de piaţă în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor conform art. 2 lit. a) din Regulamentul nr. 349/2005/CE al Comisiei.

Citește și Agricultura europeană subiect de discuţie între Trump şi Juncker

Convocarea comisiei de evaluare se face de către Prefect, la solicitarea scrisă a Direcţiei Sanitar –Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti și este constituită din: a) reprezentantul direcţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; b) reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu atribuţii în stabilirea valorii genetice a animalelor – Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; c) reprezentantul Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor desemnat de Prefect; d) reprezentantul Unităţii Locale de Sprijin, respectiv primarul localităţii sau reprezentantul desemnat de către acesta.

„Reluăm apelul către cetățeni să anunțe imediat medicul veterinar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană orice caz de îmbolnăvire a porcilor din gospodărie, pentru că vor fi despăgubiți la valoarea de piață a animalelor!”, trag încă o dată un semnal de alarmă vocile autorizate ale ANSVSA.

Prezintă un risc de răspândire a bolii carnea și produsele din carne provenite de la animalele bolnave, în condițiile în care virusul PPA rezistă până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic și mai mulți ani în carnea de porc congelată.

Sursa: Revista Fermierului

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.