Legea Porcului ar putea ajunge la vot în Plenul Parlamentului

1
- Reclamă -

Legea Porcului ar putea ajunge la vot în Plenul Parlamentului în două – trei săptămâni, iar aceasta va ajuta la eradicarea pestei porcine africane pe teritoriul României, dar va susţine în continuare creşterea porcului în gospodăria populaţiei, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle.

 

„Sper că în curând vom avea Legea porcului, care a ţinut mult timp spaţiul public şi chiar a creat stări emoţionale având în vedere că se vorbea de interzicerea creşterii porcului în gospodăria populaţiei. Aş vrea să dau asigurări că propunerea legislativă pe care o avem în acest moment – şi sper că în maximum 2-3 săptămâni să ajungă în plenul Parlamentului la vot – nu va interzice creşterea porcului în gospodăria populaţiei, dar vor exista reglementări care vor ajuta la eradicarea pestei porcine africane din România”, a susţinut Păle.

Acesta afirmă că aprobarea acestei legi este extrem de importantă deoarece odată cu apariţia pestei porcine africane „creşterea porcului în România a fost pusă pe butuci”, iar, pe de altă parte, România riscă şi să nu mai primească din toamna acestui an cofinanţare din partea Comisiei Europene pentru combaterea acestei boli.

„N-aş vrea să creez un orizont de aşteptare, dar după ultimele discuţii, cred că şi factorul decident a înţeles că avem nevoie de această lege, întrucât avem notificare de la Comisia Europeană privind efectuarea unui audit în toamna acestui an şi dacă noi nu scoatem Legea porcului, nu mai primim niciun ban pentru combaterea pestei porcine africane şi toate despăgubirile vor fi făcute de la bugetul de stat. În plus, nici nu mai ieşim cu absolut nimic în afară”, a explicat el.

În opinia sa, Legea porcului alături de Hotărârea de Guvern pentru aprobarea măsurilor de control şi eradicarea pestei porcine africane în România vor ajuta la eradicarea bolii de pe teritoriul ţării, dar măsurile vor susţine în continuare creşterea porcului în gospodării.

- Reclamă -

„Am creat toate toate pârghiile ca toţi cei interesaţi de creşterea porcului să fie prezenţi pe piaţă. Nu se va interzice creşterea porcului în gospodăria populaţiei, conform Legii porcului, dar se vor face reglementări. Este normal, şi nu numai la porc, ca omul să înţeleagă că animalele trebuie să fie identificate. Identificarea este ca şi asigurarea CASCO. Dacă animalul este identificat şi doamne fereşte apare boala, este prima condiţie ca să se califice să fie despăgubit. Părerea mea personală: nu aş da bani cetăţenilor care nu au animalele identificate, deoarece creez o frustrare celuilalt cetăţean care respectă regulile. Prin urmare, prima condiţie pe care am pus-o a fost identificarea. Noi avem sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, dar a fost un ordin de preşedinte ANSVSA care s-a modificat şi acum este Ordinul 208/2023, care vine cu reglementări şi pentru alte specii precum cervidee, ren şi camelide, pentru că iată au început să apară şi astfel de crescătorii şi a trebuit să venim cu completări”, a menţionat vicepreşedintele ANSVSA.

Romsilva va scoate la vânzare 31.000 de pomi de Crăciun la prețurile din 2021

Potrivit acestuia, în momentul de faţă cetăţenii au numeroase posibilităţi de a notifica medicul veterinar în legătură cu identificarea unui animal, astfel încât în termen de 7 zile acesta poate fi introdus în baza de date.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Legea Porcului ar putea ajunge la vot în Plenul Parlamentului în două – trei săptămâni, iar aceasta va ajuta la eradicarea pestei porcine africane pe teritoriul României, dar va susţine în continuare creşterea porcului în gospodăria populaţiei, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare… Cititi mai multe aici: Legea Porcului ar putea ajunge la vot în Plenul Parlamentului […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.