Rubarba, o alternativă pentru fermieri

1
- Reclamă -

Rubarba este o plantă perenă, erbacee, originară din Asia. Tartele, gemurile şi compoturile de rubarbă sunt vedete la târgurile de primăvară din Anglia şi SUA. La noi, planta este cultivată mai mult ȋn Transilvania, unde se foloseşte ȋn plăcinte. Gustul dulce –acrişor al cozilor frunzelor face ca acestea să fie foarte apreciate de gurmanzi. Rubarba conţine calciu, potasiu şi vitaminele C şi K.

Rubarba-ȋngrijire

Rubarba preferă solurile fertile, argiloase și luto-argiloase, ușor acide, cu umiditate medie și expuse soarelui. Este o plantă ce rezistă la secetă, dar nu pe o perioadă lungă. Plantele tinere sunt afectate dacă temperatura scade sub zero, dar cele mature pot trece peste geruri de -10 grade Celsius.

Pentru ȋnfiinţarea unei culturi se pot folosi butaşi de rizomi sau răsaduri plantate la distanţă de 75-90 cm unele de celelalte, cu 30 cm ȋntre rânduri. Dacă apa bălteşte, rădăcinile vor putrezi aşa ȋncât se recomandă plantarea ȋn cuiburi sau pe teren ȋn pantă.

Ȋnfloreşte ȋn luna mai, florile fiind mici, alb-verzui şi grupate ȋn panicule. Seminţele se recoltează de la plante mature, cu vârste de 4-5 ani.

Planta este sensibilă la prezenţa erbicidelor aşa că buruienile trebuie smulse manual. Nici pentru fertilizare nu se recomandă utilizarea substanţelor chimice, folosirea bălegarului fiind varianta aleasă de cei mai mulţi cultivatori.

Deoarece plantele sunt deseori atacate de melci, se recomandă colectarea acestora sau ȋncurajarea prezenţei prădătorilor naturali precum arici, păsări şi broaşte.

- Reclamă -

Cum rubarba se vinde cu un preţ de 13-15 lei pe kg (13,99 lei pe https://www.emag.ro/) şi cum pentru ȋngrijirea sa nu sunt necesare cheltuieli mari, nefiind nevoie de prezenţa unui sistem de irigare şi nici de aplicarea unor tratamente fito-sanitare, fermierii pot obţine un profit considerabil.

Se recoltează când peţiolul frunzelor ajunge la o lungime de 30-40 cm. Acesta este lat şi are culoare verde-rosiatic. Se taie numai 1/3 dintre frunze pentru a putea permite plantei să se refacă.

Frunzele sunt ondulate, au formă de inimă şi sunt toxice având un conţinut ridicat de acid oxalic.

Citeste şi: https://agroteca.ro/16876-2/

Sursa foto: http://www.amazon.com

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.