Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat la plată 613.692 cereri unice în sumă totală autorizată de 200 milioane euro, urmând ca în perioada următoare să fie autorizați și ceilalți fermieri. La acest moment, au fost aprobate plăți pentru următoarele scheme:
– Schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha;
– Plata redistributivă:
- primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha;
- al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
– Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
– Plata pentru micii fermieri în cuantum de maxim 1250 euro;
– ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.
Urmează ca în perioada imediat următoare să fie plătiți și ceilalți fermieri. Aceste prime plăți sunt efectuate către fermierii care au solicitat plata pentru schemele din sectorul vegetal.
Cuantumurile plăţilor directe în sectorul vegetal, care se acordă pentru anul 2015 ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern 216/2016 privind stabilirea cuantumurilor plăților din schemele directe pe 2015.
Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.
Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Bugetul Naţional (BN), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
În ceea ce privește măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 -2020, o primă măsură care va intra la plată pană la sfarsitul lunii aprilie este cea privind zonele defavorizate respectiv Măsura 13 (Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice), pentru care au fost depuse un număr mare de cereri în Campania 2015 (circa 400 mii cereri).
Menționăm că aceste măsuri (Măsura 10,11,13 din PNDR 2014-2020) presupun verificarea mai multor criterii și cerințe specifice, asa cum este prevăzut în program, acestea fiind măsuri delegate de la AFIR.
‘’APIA depune toate eforturile pentru autorizarea și celorlalte scheme de plată cel târziu în decursul lunii mai. Cea mai mare parte dintre ele sunt scheme noi, pentru care, în conformitate cu legislația în vigoare, fermierii au depus o serie de documente privind producțiile realizate. În special la schemele de sprijin cuplat. Se depun toate eforturile pentru ca fermierii să aibă banii în conturi pentru toate schemele de plată din cererea unică, până la 30 iunie 2016, conform prevederilor legislației în vigoare’’, se arată într-un document al instituției.
In ceea ce privește Campania 2015, APIA a efectuat plăţile în avans pe suprafaţă autorizând la plată suma de 255,4 milioane euro pentru un număr de 602.159 fermieri. Diferenţa de plată de 1,34 mld euro aferentă plăţilor directe pe suprafaţă, până la plafonul financiar alocat României în Campania 2015 care este în valoare de 1.59 mld euro, se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, până la data de 30 iunie 2016.
Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016 – stadiul primirii cererilor:
La data de 1 martie 2016 a început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Din monitorizările zilnice, până astăzi s-au depus la APIA un număr de 386.828 cereri de plată, pentru o suprafață eligibilă de 1.405.745 ha.
Cererile unice de plată se depun fără penalizări la centrele judeţene sau locale ale APIA până la data de 16 mai. După această dată se aplică o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, iar după data de 10 iunie cererile unice de plată nu mai sunt admise la calcul.
La centrele județene sunt programați fermierii care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare teren agricol şi la centrele locale fermierii care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare teren agricol. În Campania 2016, fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.