Pro Agro: Legea privind protecţia animalelor destinate exportului va trebui modificată

1
Ionel Arion, Pro Agro
Ionel Arion, Pro Agro
- Reclamă -

Federaţia Naţională Pro Agro consideră că Legea 150/2020 privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe va trebui modificată şi nu abrogată, în spiritul Regulamentelor europene privind bolile transmisibile ale animalelor.

„Federaţia Naţională PRO AGRO a primit în analiză şi consultare un proiect de lege prin care se propune modificarea legislaţiei naţionale cu privire la exportul de animale vii şi la condiţiile în care transportul de animale vii ar urma să se facă. Considerăm această propunere ca una strict emoţională, total neraportată la realitatea din domeniu şi nici la legislaţia europeană în vigoare care ar bloca o activitate unde România excelează. România este al 3-lea producător de ovine la nivelul UE, înregistrând un excedent pe această categorie de produs care la momentul actual poate fi valorificat doar în relaţii de export cu animale în ţările din zona arabă”, susţine preşedintele Pro Agro, Ionel Arion.

Aproximativ 2 milioane de ovine (dintr-un total de 8 milioane) sunt valorificate anual în cadrul acestor relaţii comerciale, iar adoptarea unor măsuri restrictive de interzicere a exporturilor în condiţiile în care nu au fost consemnate neconformităţi flagrante, mortalitatea constatată la destinaţie fiind in limitele uzuale, ar genera o amplificare a dezechilibrului de balanţă comercială.

Citește și PRO AGRO cere vaccinarea prioritară a lucrătorilor din Agricultură şi Industrie Alimentară

„În consecinţă noi considerăm că Legea 150/2020 privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe va trebui modificată şi nu abrogată, in spiritul Regulamentului 429/2016- Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală”), care are un capitol distinct pentru condiţiile de autorizare a transportatorilor. Pe lângă Regulament, trebuie avut în vedere şi Manualul OIE pentru animale terestre, ţinând cont de faptul că acest Manual este legea pentru ţările terţe, în care România exportă cu precădere. De asemenea, într-o eventuală modificare legislativă, ar fi necesară luarea in considerare a Concluziilor Comisiei ANIT, de anchetare a condiţiilor de bunăstare in timpul transportului in Statele Membre, din ianuarie 2022″, au transmis reprezentaţii asociaţiei.

În acest context, Federaţia Naţională Pro Agro îndeamnă decidentul public „la precauţie” cu privire la efectele economice prevăzute unei astfel de modificări, dar şi „la reflecţie” asupra actelor normative în vigoare la nivel european, propunerile de modificare a legislaţiei naţionale fiind mult mai restrictive decât cele la nivel european.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Federaţia Naţională Pro Agro consideră că Legea 150/2020 privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe va trebui modificată şi nu abrogată, în spiritul Regulamentelor europene privind bolile transmisibile ale animalelor. „Federaţia Naţională PRO AGRO a primit în analiză şi consultare un proiect de lege… Cititi mai multe aici: Pro Agro: Legea privind protecţia animalelor destinate exportului va trebui modificată […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.