Marian Timofti, OSR: România are doar 30 de somelieri care știu să-și facă treaba

0
- Reclamă -

Dacă în străinătate, meseria de somelier este la mare cinste, în România puțini sunt patronii de restaurant care se pot lăuda că au la dispoziție un astfel de specialist. La nivel de piață, vorbim de 30 de somelieri maximum care știu să-și facă treaba, în condițiile în care

“Oameni care ştiu meseria sunt încă foarte puţini, mă bucur că se întorc foarte mulţi din străinătate, avem 10-15 care au făcut cursurile acolo şi mai sunt vreo 10 care s-au autopregătit aici. Sunt 30 de somelieri maximum care ştiu să-şi facă treaba, în rest avem 700-800 de diplome eliberate”, susţine MarianTimofti, preşedinte al Organizaţiei Somelierilor din România 2011.

Exista legislaţie care prevedea obligativitatea de a avea somelieri în localuri

MarianTimofti, preşedinte al Organizaţiei Somelierilor din România
MarianTimofti, preşedinte al Organizaţiei Somelierilor din România

El spune că de vină pentru faptul că nu există somelieri în restaurante este şi legislaţia. Lucrurile s-ar fi îndreptat pe făgaşul normal dacă nu ar fi intervenit modificările legislative din vremea mandatului Elenei Udrea la Ministerul Turismului. Cu alte cuvinte, s-a trecut de la obligativitatea de a avea un somelier în restaurantele de patru şi cinci stele la recomandarea adresată patronilor de a avea un astfel de specialist O recomandare pe care mulţi nici macar n-au luat-o în seamă.

“Nu este vina noastră că nu există somelieri în restaurante. Legislaţia a fost modificată de către Elena Udrea. Ea a zis că restaurantelor de 4 şi 5 stele li se recomandă un somelier, deşi exista legislaţie care prevedea obligativitatea. Oricum, ea fusese încălcată de patronii de restaurante care şi-au trimis directorii la pregătire, astfel că dacă vine un control să poată să arate că au diplomă, dar nu aveau efectiv în sală un somelier”, afirmă Timofti.

Citeşte şi Vinurile biodinamice, o piață la început de drum

Preşedintele OSR susţine că de pregătirea acestor somelieri trebuie să se ocupe organizaţiile de specialitate din domeniu şi nicidecum statul. OSR, de exemplu, a iniţiat astfel de cursuri, iar în prezent lucrează la elaborarea unor manual după care să se realizeze pregătirea cursanţilor. Organiyaţia a mai obţinut şi o derogare importantă, posibilitatea de a fi instruite şi persoane care nu proveneau din domeniu, după ce a existat obligativitatea de a fi pregătiţi doar barmani, ospătari, bucătari, absolvenţi cu minimum 10 clase.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.